Trecutul cu bulină roșie

Moara lui Assan cuprinsă de flăcări în ultimele zile de dinaintea alegerilor locale este simbolul batjocoririi sistematice a clădirilor românești de patrimoniu. Monument al arhitecturii industriale de la jumătatea secolului al XIX-lea, complexul primei mori cu abur de la noi a fost, după 1989, abandonat, devalizat, parțial demolat ilegal, incendiat, transformat în groapă de gunoi, în sursă de fier vechi pentru hoți și teren de vânatoare pentru rechinii imobiliari. Toți primarii au trecut pe lângă ruine în decursul anilor – Piața Obor, unde-și fac campanie, e la doi pași – și toți vorbeau, în programele lor, despre grija pe care o purtau monumentelor istorice. Și așa de mare a fost aceasta, încât sute de imobile, scăpate de buldozerele lui Ceaușescu au fost rase de administrațiile bucureștene, ca să facă loc noilor desfășurări urbanistice sau investitorilor imobiliari. Iar faptul că, nici până astăzi, clădirile de patrimoniu nu sunt toate identificate și catalogate, le ușurează misiunea.

Actualul primar, Sorin Oprescu, are o viziune grandioasă despre București, în care proiectele edilitare futuristice se armonizează cu trecutul, creând un megalopolis cu orașe-satelit, port la Dunăre, autostrăzi cambrate peste parcuri și palate baroce reflectate pe cer, de zgârie-norii din sticlă. În Strategia pentru Capitală, întinsă pe 70 de pagini, partea referitoare la protecția și valorificarea patrimoniului are vreo 28 de rânduri, în care doctorul anunță că va repara șapte clădiri, majoritatea sedii de instituții publice, în rest, intervenind pentru salvarea mai ales a acelora care au „valoare arhitecturală și istorică deosebită”. Hotelul Marna și Casa Constantin Rădulescu (Cinematograful Feroviarul), deși clasificate de patrimoniu, nu au fost „deosebite”, dacă și-a permis să le demoleze, alegându-se cu dosar penal. La fel și clădirea din Căderea Bastiliei, în locul căreia se va construi un turn de 70 de metri. Aprobând ridicarea acestuia de către o firmă care are contracte cu Primăria, Consiliul General a ignorat toate limitele legale pentru zona respectivă, numai înălțimea imobilului, strecurat între case, crescând de cinci ori. Și sunt o puzderie de exemple de încălcare a normelor de înălțime cu binecuvântarea autorităților, P+2 devenind P+4+M sau mai mult, în funcție de șpaga pe etaj. Cartiere de case de un șarm desuet, precum Bucureștii Noi sau Dămăroia, sunt sluțite de blocuri înghesuite pe parcele de 300 de metri pătrați, cu balcoanele atârnând peste curtea vecinilor. Astfel „regenerează” edilii zonele tradiționale, un alt obiectiv din strategia actualului primar.

În loc să-și propună multe și să facă prea puțin, ar fi mai bine ca primarul general să procedeze viceversa. Și să înceapă cu respectarea legii. Un oraș în care municipalitatea se comportă discreționar și pune trecutului bulină roșie, distrugându-i identitatea nu este unul în care „să-ți placă să trăiești”, ca să-l citez pe primarul Oprescu, dat drept reales. Doar domnia-sa se simte bine, când se joacă de-a micul demiurg, cu macheta.

De la primarul pasionat de recorduri, nu te poți aștepta decât la o viziune grandioasă despre București. Întinsă pe 70 de pagini, strategia de dezvoltare a Capitalei cu care se prezintă doctorul Sorin Oprescu îmbină futurismul cu tradiția într-un mod care te face să visezi cu ochii deschiși. Parcă vezi orășelele satelit ordonat așezate la periferie, cartierele tradiționale redobânduidu-și șarmul de odinioară, clădirile de patrimoniu care-și conservă și pune în valoare istoria, care înverzește mai mult, cu fiecare primăvară, purificându-se și civilizându-se miraculos, într-un mandat. Dâmbovița, limpede precum cristalul, se unește cu Dunărea, poluarea se mută pe șoselele de centură, deasupra orașului arcuindu-se autostrăzi suspendate și pasaje supraterane, reflectate în fațadele de sticlă ale zgârie-norilor.